Inapoi

Logo clinica

Meniu
Echipa
Dana Ivan

Dr. Dana Ivan


  • Specializari:

    • Chirurgie dentara
    • Stomatologie Pediatrica

Dr. Dana Ivan este medic stomatolog specializat în Chirurgie Dentară, iar din anul 2008 face parte din echipa DENT ESTET 4 Kids. Absolventă a Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București, dr. Dana Ivan a participat la numeroase cursuri de specializare atât în țară cât și în străinătate. A urmat un curs postuniversitar de perfecționare în Pedodonție, iar 2008 a obținut diploma de Competență în utilizarea laserului în stomatologie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara.

  • Cursuri importante:

    • 25th Congress of the International Association of Paediatric Dentistry, Glasgow, UK, July 2015
    • Curs prim ajutor pentru copii organizat de Crucea Roșie România, octombrie 2015, Bucureşti
    • Al XIX-lea Congres Internaţional al UNAS, octombrie 2015, Bucureşti
    • Diplomă EZ PEDO Certified Provider for Paediatric Zirconia Crowns, June 2015, Bucharest
    • Congresul Internațional UNAS Ediția a VIII-a, 8-14 octombrie 2014,  București, România
    • International Association of Dental Traumatology, June 19-21nd. 2014, Istanbul, Turkey
    • 12th Congress of European Academy of Paediatric Dentistry, June 5-8th. 2014, Sopot, Poland
    • The American Academy of Paediatric Dentistry to host 66-th Annual Session, May 13th. 2013 Orlando, Florida, USA
    • 11th Congress of the European Academy of Paediatric Dentistry, May 27th. 2012 Strasbourg, France
    • American Academy of Paediatric Dentistry Contemporary Sedation of children of the Dental Practice, October 26th. 2012, Chicago, Illinois, USA
    • Congresul Național organizat de AMSPPR – Ardeal Nord Profesionalism, Competență și Artă in medicina dentară, aprilie 2012, București, România
    • The 22-nd Congress of the International Association of Paediatric Dentistry, June 17-20th. 2009, Munich, Germany
    • Workshop endodonție modernă Sistem Protaper, Flex Master, Mtwo, Sybron Endo sistem de ultimă generație, 2008, Bologna, Italia
    • Curs de perfecționare postuniversitar Stomatologie Pediatrică cu tema ,,Tehnici moderne de tratament pulpar la dinții permanenți tineri” 2008, București, România

Inapoi